
"Armonii"


Un spectacol
al Cenaclului RETRO găzduit de
Biserica Ortodoxă Română
Sfânta Maria
din Chicago în
4 Iunie 2017
Povestea noastră a continuat pe 4 Iunie, 2017 cu spectacolul Armonii, găzduit de Biserica Sfânta Maria din Chicago, prin bunăvoința Preotului George Ursache și a Preotesei Ramona Ursache. La acest spectacol ne-au încântat în acorduri de chitară: Laura Sișu, Traian Bălan, Corina Vlad, Ștefan Cristolțean, Sorin Griza și Valentin Tomescu.
Alina Celia Cumpan, Marius Stan și Ligia Ana Grindeanu au exprimat emoția propriilor creații poetice, iar din clasici au recitat Anda Cristoltean, Cătălin Nicolae și Călin Marincaș. Nu a lipsit nici cuvântul de suflet de acasă, prin vocea scriitorului și publicistului Ion Berghia, care ne-a amintit că "limba noastră e o comoara" și "poezia este sora bună a muzicii". Spectacolul a fost prezentat de Ligia Ana Grindeanu și Anda Cristolțean în paleta de culori și imagini oferită de Oana Moise. Ambianța a fost creată cu multă căldură de Lavinia Tomescu și Monica Voicu, iar sunetul și pregătirea scenică au fost asigurate de Ionel Voicu și Cătălin Nicolae. Am avut parte de un public cald și receptiv, care ne-a răsplătit cu aplauze și a fredonat alături de noi cântece dragi nouă, tuturor, despre iubire, tinerețe, speranță, natură și dor de țară. Am fost onorați să îi avem alături de noi pe Consulul General al României la Chicago, domnul Tiberiu Trifan și pe doamna Consul Mihaela Deaconu. Le mulțumim pentru prezență și pentru îndemnul de a continua inițiativa spirituală in mijlocul comunității românești.
Ligia Ana Grindeanu, Chicago, Iunie, 2017